Percheziții în București, Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu. Patru bărbați, reținuți pentru tâlhărie calificată și operațiuni financiare frauduloase

Publicitate

Percheziții la București și în județele Ilfov, Dâmbovița și Giurgiu!

În cursul acestei dimineţi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a pus în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi cele trei judeţe, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi tentativă la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 39 şi 61 de ani, au fost conduşi la audieri.

În fapt, în data de 24 aprilie a.c., o femeie a sesizat prin sistem 112 că fiul său, de 29 de ani, a anunţat-o că au pătruns în locuinţa sa mai multe persoane şi l-au agresat, după care i-au sustras o sumă importantă de bani. La adresa indicată s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul Secţiei 13, ulterior cazul fiind preluat de Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei.

Au fost efectuate cercetarea la faţa locului, audieri şi investigaţii, iar în urma probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 39 şi 61 de ani, la data de 24 aprilie a.c., s-ar fi deplasat la adresa din sectorul 3, unde trei ar fi urcat la apartament, iar cel de-al patrulea ar fi rămas să supravegheze zona.

Ulterior, cei trei, prin declararea în fals a unei calităţi oficiale, ar fi pătruns în apartament şi ar fi imobilizat persoana vătămată, după care ar fi sustras bani, un card bancar şi un telefon mobil, prejudiciul fiind estimat la 80.000 de lei.

Bărbaţii purtau măşti faciale de protecţie şi mănuşi.

În această dimineaţă, în urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe probe şi mijloace de probă, inclusiv un autoturism. În urma audierilor, cei patru au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi instanţei.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi tentativă la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!