Pentru a doua oară în 2020, românii sunt chemați la urne. Alegerile parlamentare, pentru prima oară în pandemie de COVID-19

Pentru a doua oară în acest an, în plină pandemie de COVID-19, românii sunt chemați la vot. Dacă în septembrie ei și-au ales primarii, președinții de Consilii Județene și reprezentanții administrațiilor locale, acum ei vor alege membrii viitorului parlament, pentru 4 ani.

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 octombrie 2020 este de 18.981.242. Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.237.521 au domiciliul sau reședința în țară, iar 743.721 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS. Dintre aceștia, peste 71.000 votaseră astăzi, până la ora 18.00. În prima zi a votării în străinătate, s-a închis deja votul în secţii din Noua Zeelandă, Australia, Republica Coreea, Japonia, China, Filipine, Malaezia, Republica Singapore, Republica Indonezia, Regatul Thailandei, Vietnam şi Kazahstan.

În țară, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 au fost organizate 18.802 secții de votare, iar în străinătate se poate vota în 748 de secții.

Pentru prima oară, românii din diaspora au la dispoziție două zile de vot: 5 și 6 decembrie.

În urma scrutinului vor fi aleși 136 de senatori și 329 de deputați.

Românii sunt așteptați la urne în condiții speciale, cu respectarea strictă a măsurilor sanitare impuse de pandemia de COVID-19.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!