Pedeapsă mult prea ușoară pentru individul din Șotânga care s-a urcat la volan cu permisul anulat, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a rănit două persoane într-un accident cumplit

Publicitate

Pedeapsă mult prea ușoară aplicată de magistrații dâmbovițeni în privința bărbatului, de 27 de ani, din comuna Șotânga, care s-a urcat la volan cu permisul anulat, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a rănit două persoane în urma accidentului cumplit în care a fost implicat, lovind în plin un buldoexcavator și o semiremorcă staționată.

Cercetat în cadrul unui dosar unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în stare de recidivă, tânărul s-a ales din partea magistraților cu doar control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Oare acest individ trebuia să omoare pe cineva pentru a ajunge după gratii? Cu siguranță, individul după ce v-a scăpa de măsura controlului judiciar, acesta își va face din nou de cap la volan pe drumurile publice!

„La data de 16 februarie a.c., în urma probatoriului administrat probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, sub coordonarea procurorului de caz de al Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de un bărbat, de 27 de ani, din comuna Șotânga, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea dispunerii măsurilor legale”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Reamintim faptul că, luni, 16 februarie, individul din Șotânga, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 89 km/h, pe raza localității Vulcana-Pandele, pe un sector de drum unde limita de viteză este de 50 km/h.

În momentul în care polițiștii rutieri au efectuat semnal regulamentar de oprire, acesta nu s-ar fi conformat, continuându-și deplasare, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea sa.

În timpul urmăririi, conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un buldoexcvator, ulterior cu o semiremorcă staționată în afara părții carosabile și acroșând un tânăr de 22 de ani, cetățean nepalez.

În urma impactului, conducătorul auto și pietonul au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, un pasager, în vârstă de 19 ani a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la unitatea medicală.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii a constatat faptul că bărbatul avea permisul de conducere anulat din anul 2022.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!