Pedeapsa cu închisoarea pentru bullying e pe cale să devină lege. Unul din 10 copii a fost afectat de hărțuire

Publicitate

Pedeapsa cu închisoarea pentru bullying e pe cale să devină lege în Franța, a declarat ministrul Educației francez, Jean-Michel Blanquer, unul dintre cei mai vocali susținători ai inițiativei legislative, scrie Evz.ro. Inițiativa a apărut după ce s-a demonstrat că unul din 10 copii din Franța are probleme în dezvoltarea ulterioară, după ce a trecut prin astfel de fapte de violență.

Blanquer a precizat că proiectul de lege prin care se impune pedeapsa cu închisoarea pentru agresorii din școli, precum și o amendă maximă de 150.000 de euro în cazurile grave este „o modalitate de a impune valorile republicii”. Proiectul a fost aprobat 1 decembrie, de prima cameră a Parlamentului, urmând să primească și votul Senatului. Dacă va trece de votul acestuia, legea ar intra în vigoare în februarie, scrie sursa citată.

De asemenea, oficialii au ținut să semnaleze faptul că această lege nu are ca scop trimiterea copiilor în închisoare, ci mai degrabă responsabilizarea întregii societăți. Tinerii trebuie să înțeleagă că faptele lor pot avea repercusiuni tragice asupra destinului celorlalți.

Astfel, potrivit proiectului de lege, acesta se va adresa copiilor și adulților din școli și universități, inclusiv studenților, precum și personalului angajat. Legea prevede o pedeapsă maximă de trei ani de închisoare și de o amendă de până la 45.000 de euro. În cazul în care o victimă a hărțuirii se sinucide sau a prezentat cel puțin o tentativă, pedeapsa maximă ar putea crește la 10 ani de închisoare și o sancțiune financiară de 150.000 de euro, scrie Evz.ro.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!