Ionuț Parghel
Flacăra Moreni a început perfect returul Ligii a 3-a! În primul joc oficial din acest an, “lupii” de pe malul Cricovului au reușit să obțină toate punctele în deplasarea de la Râșnov.
În disputa cu echipa din localitate Olimpic Cetate, morenarii s-au impus cu 2-1, grație golurilor marcate de Floricel și Tocan, pe durata actului secund. La pauză, elevii lui Gabriel Paraschiv au fost conduși de gazde cu 1-0, la capătul reușitei semnate de C. Dinu.
După succesul de la Râșnov, Flacăra a urcat pe locul 3 în seria C3, cu 30 de puncte acumulate. Etapa viitoare, în fața propriilor fani, Flacăra va înfrunta pe Sporting Roșiori.