Pe podium în Bulgaria! Două luptătoare de la CSM Târgoviște au terminat pe primul loc la Turneul internațional “Petko Sirakov – Ivan Iliev”

Două luptătoare ale Clubului Sportiv Municipal Târgoviște s-au comportat excelent, în Bulgaria, la Turneul internațional U23 “Petko Sirakov – Ivan Iliev”, desfășurat în acest week-end.

Denisa Fodor și Diana Vlăsceanu au încheiat puternicul concurs pe prima treaptă a podiumului, după ce au avut parte de evoluții foarte bune pe durata competiției.

Prima sportivă a încheiat turneul pe primul loc la categoria 59 de kilograme, iar a doua în limitele categoriei 76 de kilograme. Ambele sportive sunt antrenate la CSM Târgoviște de Georgiana Filip-Paic.

La puternicul turneu din Bulgaria au fost prezenți mai mulți componenți ai lotului național U23 al României.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!