Pe 5 iunie ar fi trebuit să înceapă cel mai mare festival de artă organizat la Târgoviște. Pandemia de COVID-19 a amânat evenimentul

Publicitate

Pe 5 iunie ar fi trebuit să înceapă cel mai mare festival de teatru și artă organizat la Târgoviște!

BABEL Fast urma să aibă loc anul acesta în perioada 5-14 iunie, însă din cauza pandemiei de COVID-19 și a stărilor de alertă și urgență în care au intrat România și majoritatea țărilor lumii i-au făcut pe organizatori să amâne evenimentul.

Astfel, Festivalul Babel – având anul acesta ca temă ”limbajul” – a fost amânat pentru perioada 18 – 27 septembrie 2020.

Festivalul Artelor Spectacolului BABEL de la Târgoviște a ajuns anul acesta la ediția a X-a.

În cadrul evenimentului cultural, în fiecare an, sute de artiști, regizori, scenografi și oameni de artă din zeci de țări ale lumii vin la Târgoviște și prezintă publicului creații excepționale în săli de spectacole, în săli amenajate în aer liber, pe stradă sau chiar pe ruinele Curții Domnești.

Organizatorii sunt Teatrul Tony Bulandra și Primăria Târgoviște.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!