Debutul primăverii calendaristice vine cu o surpriză la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște! Pe 1 martie va avea loc premiera spectacolului „Cenușăreasa”, adaptare după Jacopo Feretti, Frații Grimm și Charles Perrault.
Regia artistică este semnată de Matei Bogdan, iar scenografia, de directorul TTB, Mc Ranin. Spectacolul va avea loc în Sala Mare, de la ora 11.00.
„Publicul tânăr este publicul matur de mâine și sunt convins că cei care se formează acum în calitate de spectatori profesioniști vor fi cei care vor iubi teatrul și, probabil, îl vor finanța foarte bine atunci când vor fi în posturi de conducere.
Mulțumesc profesorilor și directorilor de școli care au permis să existe această colaborare între ei și Teatrul „Tony Bulandra” și, în ciuda frigului de afară și a vremurilor, au făcut eforturi să ajungă la teatru, precum că au și reușit.
Am încercat în ultima vreme să nu mai existe diferențe între Teatrul pentru adulți și cel pentru copii. Noi suntem artiști și avem cam aceleași obiective, căutăm texte mari și încercăm să le punem pe scenă acolo unde actorii reușesc să le dea viață.
Avem o noutate și anume faptul că de data aceasta actorii teatrului de copii nu s-au mai ascuns în spatele unor măști sau paravane, ci au apărut în fața spectatorilor fără toate acestea. Am avut multe cereri în acest sens, deoarece copiii de clasa a IV-a, de exemplu, nu mai vor să vină la teatru pentru copii, vor la teatru pentru adulți”, a precizat directorul Teatrului „Tony Bulandra”, Mihai Constantin Ranin.














