Paul Iacob, eroul Chindiei Târgoviște în disputa cu Universitatea Craiova. Și-a trecut în cont primul gol în echipamentul roș-albastru

Publicitate

Paul Iacob a fost eroul Chindiei Târgoviște în disputa cu Universitatea Craiova, ce a contat pentru etapa a 25-a. Formația dâmbovițeană s-a impus cu 1-0 împotriva oltenilor, iar reușita câștigătoare a fost semnată de mijlocașul defensiv, în vârstă de 24 ani. Acesta a înscris în minutul 80, printr-un șut plasat, din interiorul careului, după o fază superbă realizată de trupa lui Emil Săndoi.

Până la reușita din ultimele zece minute ale întâlnirii, Iacob a mai avut o șansă de a marca, în minutul 72, când a irosit un penalty, acordat în urma unui duel dintre Neguț și Papp.

Golul marcat cu Universitatea este primul pentru Iacob în echipamentul Chindiei. După jocul cu oltenii, fotbalistul constănțean s-a bucurat atât pentru reușită, cât pentru faptul că echipa sa a luat toate punctele din meciul cu oltenii.

“Am ratat un penalty, dar am reușit până la urmă să obținem cele trei puncte și să marchez, ceea ce mă face foarte fericit. Poate că dacă dădeam gol din penalty reușeau cei de la Craiova să ne egaleze, așa am dat gol mai târziu în meci și am luat cele trei puncte”, a precizat tânărul jucător la finalul partidei de la Buzău.

În stagiunea actuală, Iacob a evoluat în 19 meciuri pentru Chindia și a reușit o pasă de gol. Constănțeanul a ajuns la Chindia în vară de la Viitorul, sub formă de împrumut. În carieră, acesta a mai evoluat la Dunărea Călărași, ASA Târgu Mureș, FC Brașov și Gaz Metan Mediaș.

Sursă foto: Chindia Târgoviște/Marius Tudor

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!