Patriarhia îi răspunde vicepremierului Barna referitor la implicarea BOR în îndemnul la vaccinare și amintește că în România sunt 18 culte religioase

Publicitate

Vicepremierul Dan Barna și-a primit replica din partea Bisericii Ortodoxe Române după ce astăzi, în jurul prânzului, a declarat că va propune premierului Florin Cîțu un parteneriat cu BOR (urmând exemplul Bisericii din Grecia) pentru implicarea acesteia în îndemnarea enoriașilor la vaccinarea împotriva COVID-19, știut fiind că, la acest moment, campania de vaccinare din România mai mult stagnează decât avansează.

Prin vocea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, Biserica Ortodoxă Română transmite: ”În legătură cu din nou clamata implicare a Bisericii (Ortodoxe) în demersul de convingere a oamenilor să se vaccineze, e bine să ne amintim că în România există 18 culte religioase, partenere sociale ale statului şi cu care acesta se situează într-un dialog pe diverse teme cu relevanţă publică. (…) Biserica Ortodoxă Română şi-a afirmat şi explicitat deja de nenumărate ori poziţia favorabilă, firească şi clară faţă de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici şi laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii şi să-şi configureze astfel o opţiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea şi protejarea lor şi a celor dragi. Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simţ, dar şi din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent”.

Potrivit acestuia, „implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă şi într-o problematică în care exclusiv competenţa medicală este adecvată şi relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menţionate mai sus”.

În legătură cu faptul că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel nu s-a vaccinat împotriva COVID, Vasile Bănescu a adăugat că Patriarhul este, „ca fiecare dintre noi”, o persoană cu un profil medical personal, „care s-a sfătuit în mod sigur cu medicul său” şi care a reflectat la „caracterul voluntar al actului de vaccinare, precum şi la faptul că acesta este un drept, nu o obligaţie”.

”Dacă va decide să se vaccineze, aşa cum am mai comunicat, Patriarhia Română va anunţa public lucrul acesta. Dincolo de aceste aspecte ce ţin de registrul unor decizii firesc personale, poziţia Patriarhiei Române a fost şi rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind constant necesitatea respectării principiilor de natură etică. Vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil şi în totală cunoştinţă de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autorităţile competente şi receptată corect de cetăţeni. În acest sens, nu în altul, Biserica rămâne implicată în firescul demers de informare a clericilor şi credincioşilor ei cu privire la vaccinare. Opţiunea pentru vaccinare trebuie să se configureze pentru fiecare dintre noi în cadrul unei serioase, substanţiale informări, nu dezinformări, evitându-se astfel zona speculaţiilor excesive şi a extremismelor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al BOR.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!