Pas important în cel mai mare proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Dâmbovița!

Publicitate

A fost dat ordinul de începere a lucrărilor la primul lot al acestui proiect uriaș, ce cuprinde zeci de localități din județ și este implementat cu fonduri europene.

Acest prim lot vizează opt localități: ”Vorbim de realizarea, modernizarea și extinderea de surse de apă, rezervoare, stații de clorinare, stații pompare, aducțiuni pentru municipiul Târgoviște și comunele Aninoasa, Șotânga, Vulcana Băi, Dragomirești, Tătărani, Văcărești și Perșinari.

Lucrările se ridică pe acest lot la peste 14.000.000 de lei”,a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Toate acestea fac parte din Proiectul Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, care are o valoare de 449.784.319 euro și beneficiari finali peste 250 mii de dâmbovițeni.

Principalele investiții în sectorul de alimentare cu apă sunt:

 Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) – 300,5 km și reabilitată 59,9 km;

Extinderea și reabilitarea conductelor de aducțiune – 198 km;

Construirea de stații de tratare – 8 buc;

Reabilitare rezervoare de înmagazinare – 11 buc;

Construirea de rezervoare de înmagazinare apă potabilă – 17 buc.

 În sectorul epurării apelor uzate, investițiile sunt următoarele :

Înființare și extindere rețea de canalizare – 448 km ;

Conductă colector transfer/refulare sub presiune – 133 km;

Stații noi de epurare – 2 buc ;

Extinderi stații de epurare – 7 buc.

Cele 52 de localități beneficiare sunt: Târgoviște, Moreni, Fieni, Pucioasa, Răcari, Aninoasa, Băleni, Brănești, Braniștea, Buciumeni, Bucșani, Butimanu, Ciocănești, Cobia, Conțești, Corbii Mari, Dragodana, Dragomirești, Finta, Glodeni, Gura Foii, Gura Ocniței, Hulubești, Iedera, Lucieni, Ludești, Lungulețu, Malu cu Flori, Mănești, Mătăsaru, Mogoșani, Moroeni, Morteni, Niculești, Nucet, Ocnița, Odobești, Perșinari, Petrești, Pietroșița, Potlogi, Produlești, Răzvad, Șotânga, Tătărani, Ulmi, Văcărești, Valea Lungă, Vișina, Vulcana Pandele și Vulcana Băi.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!