Pandemia face ravagii în Dâmbovița! Se închid din nou restaurantele și sălile de jocuri din Târgoviște și din alte două comune

Publicitate

Situație tot mai complicată în Dâmbovița din cauza numărului mare de persoane infectate cu coronavirus în ultimele zile.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, a luat astăzi decizia ca de mâine, 9 octombrie, să se închidă în municipiul Târgoviște restaurantele în interior și sălile de jocuri. De asemenea, tot de mâine, acestea se vor închide și în comunele Răzvad și Văleni Dâmbovița.

Pe de altă parte, începând de mâine, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie (astfel încât să acopere nasul şi gura) în toate spaţiile publice de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale în care rata incidenței cumulate a cazurilor depășește 1,5/1000 de locuitori, respectiv: Moţăieni, Crevedia, Ulmi, Ocniţa, Perşinari, Glodeni, Răzvad, Târgovişte , Titu , Văleni-Dâmboviţa, Bezdead.

“Vă informăm asupra aprobării Hotărârii nr. 39/08.10.2020 privind restricţionarea unor activităţi desfăşurate de agenţii economici, precum şi a altor măsuri  în domeniul sănătăţii publice pe raza unor unităţi administrativ-teritoriale din  judeţul Dâmboviţa.

 

Astfel, începând cu data de 09 octombrie 2020 se restricţionează, în sensul interzicerii activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor,  precum şi a activităţilor operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc de pe raza următoarelor unităţi administrativ-teritoriale:  Răzvad, Târgovişte, Văleni-Dâmboviţa.

De asemenea, începând cu data de 09 octombrie 2020, în intervalul orar 06:00 – 18:00, de luni până vineri, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie (astfel încât să acopere nasul şi gura) în toate spaţiile publice de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale în care rata incidenței cumulate a cazurilor depășește 1,5/1000 de locuitori, respectiv: Moţăieni, Crevedia, Ulmi, Ocniţa, Perşinari, Glodeni, Răzvad, Târgovişte , Titu , Văleni-Dâmboviţa, Bezdead.

Obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice revine tuturor persoanelor  care au împlinit vârsta de 5 ani.

Având în vedere numărul mare de cazuri înregistrate în ultimele zile, FACEM APEL către cetățenii județului nostru, dar și către toți agenții economici cu privire la necesitatea respectării cu strictețe si responsabilitate a măsurilor de protecție sanitară și distanțare socială, prevăzute de legislația în vigoare, dar și prin hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Trebuie să conștientizăm cu toții că efortul personalului medical de a face față acestor situații este unul deosebit”, se arată într-un comunicat emis de Prefectura Dâmbovița.

În condițiile existente, Târgoviște devine al doilea oraș din Dâmbovița, după Titu, unde se vor închide restaurantele, cafenelele și sălile de jocuri.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!