Pe oamenii care au ceva de transmis pentru comunitate nu trebuie să-i cauți departe! Este suficient să privești cu profunzime în jurul tău, iar ei, mai mult decât sigur vor ieși cu ceva în evidență. Un astfel de exemplu este reprezentat de câțiva consilieri locali din orașul Titu, care și-au propus un scop nobil: de a salva fiecare necuvântător care are nevoie de ajutor. Aceștia își doresc ca în orașul din sudul județului să fie construit, în perioada imediat următoare, un adăpost pentru câinii fără stăpân.
Consilierii locali inițiatori ai acestui proiect important pentru orașul Titu sunt George Ion, Ovidiu Popescu, Marius Adrian Sandu și Ioana Voicu. Toți cei patru au în vizor ridicarea unui asemenea adăpost extrem de necesar. Mai mult de atât, aceștia au depistat și sursa de finanțare a viitoarei construcții.
Astfel, adăpostul nu ar urma să fie realizat din bugetul local al orașului Titu, ci prin fonduri europene, accesate prin G.A.L, cu cofinanțare din partea mai multor localități limitrofe. Sumele cheltuite anual pentru capturare ar putea fi direcționate către administrarea adăpostului.
Pe scurt, ar fi faptul că nu ar exista costuri suplimentare în fiecare an, ci o folosire mai eficientă a banilor publici. Toate acestea completate de campanii dese de sterilizare gratuită și de programe promovate pentru adopții animale.
Potrivit inițiatorilor, un astfel de adăpost ar însemna: soluție pe termen lung, cheltuieli mai mici, gestionare legală și umană și mai multă siguranță pentru oameni și copii.

„De ani de zile, Titu se confruntă cu problema câinilor fără stăpân, o problemă care ține de siguranța oamenilor, sănătatea publică, respectul față de animale și responsabilitatea administrației.
În prezent, se cheltuie anual sume importante pentru capturare, fără o soluție permanentă, iar problema a revenit constant, fără succes, până acum, din păcate, în atenția tuturor administrațiilor locale care au fost la conducerea orașului!
Este important de știut că există localități din țară, inclusiv din județul Argeș, care au ales soluția inițierii demersurilor în vederea asocierii pentru realizarea de adăposturi. Totodată, în actualul exercițiu financiar multianual, GAL-urile au fonduri disponibile pentru astfel de proiecte dezvoltate în parteneriat.
În acest context, având în vedere sesizările și petițiile inițiate în orașul Titu, mai mulți consilieri locali am propus analizarea unei soluții clare: realizarea unui adăpost pentru câinii fără stăpân în oraș, prin GAL Titu, în parteneriat cu alte localității limitrofe.
Un avantaj pentru comunitatea noastră este experiența viceprimarului orașului, Valentin Sima, în accesarea fondurilor europene, dobândită în cadrul Grupului de Acțiune Locală TITU (G.A.L.), din care fac parte orașul Titu și mai multe comune din zonă, unde proiectele se accesează prin colaborare între localități”, reiese dintr-o dezbatere publică inițiată de cei patru consilieri locali.














