Orașul Târgoviște, pe locul 3 în clasamentul „Destinația anului 2022”

Publicitate

S-a încheiat votul pentru DESTINAȚIA ANULUI 2022 – iar Târgoviștea, intrată în finală, a obținut locul 2 în preferințele publicului și locul 3 la nivel național!

”Concursul în cadrul căruia orașul nostru a fost în finala națională, categoria «City Break», s-a încheiat. Ceea ce părea, poate, o simplă înscriere s-a transformat într-o frumoasă campanie de publicitate pentru municipiu. Nu avem decât de câștigat din asta. Oameni de peste tot, actori ai industriei de turism, presă – toți vorbesc despre Târgoviște și descriu Cetatea în cuvintele cele mai plăcute. Suntem dați exemplu pentru ceea ce Târgoviștea oferă ca destinație culturală, istorică sau de agrement

Știți ce a făcut posibilă câștigarea etapei regionale în fața unor orașe mult mai mari și prezența noastră în finală? Mobilizarea noastră, a celor care știm că orașul merită această promovare.

Putem spune că am câștigat, indiferent de rezultat, chiar dacă Iași este câștigătorul declarat al concursului și merită felicitări!

Vă mulțumesc tuturor pentru implicare, suntem o echipă extraordinară!”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

Vă reamintim că municipiul Târgoviște a dus „bătălia” pentru podiumul național cu Brașov și Iași pentru a-și asigura titlul „Destinația Anului” la categoria ”City Break”.

După ce 21.655 de români au nominalizat destinațiile preferate în competiția vacanțelor în România, iar 25 de membri ai juriului format din bloggeri și experți în turism au adus propria perspectivă asupra destinațiilor, a început o luptă strânsă între cele trei orașe care au intrat în finala națională, Târgoviște, Brașov și Iași.

La baza jurizării au stat trei criterii: atractivitatea obiectivelor și experiențelor turistice din destinație, implicarea comunității evidențiată prin investiții în infrastructură și acțiuni de promovare realizate în ultimii doi ani și puterea brandului de destinație.

Acest concurs i-a adus oficial Târgoviștei, încă de la finalul lunii aprilie, logo-ul ”Destinația Anului 2022 în Muntenia, Oltenia și Dobrogea”.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!