Ora Pământului la Titu: Sute de copii și adulți în marș cu baloane colorate cu led și lanternele telefoanelor mobile

Publicitate

Cu baloane colorate, aprinse cu Led, lanternele telefoanelor mobile și multă încredere în viitor, sute de copii însoțiți de adulți au marcat, la Titu, “Ora Pământului”.

Între 20:30 – 21:30 iluminatul public a fost întrerupt, iar cele aproximativ 400 de persoane, printre care și viceprimarul orașului, Gabriela Chițu, au mers prin oraş, un marș vesel, dar care a transmis un semnal puternic pentru viitorul planetei și protejarea resurselor sale.

Un ceas uman, care a arătat simbolic trecerea la ora de vară, a fost punctul culminant al manifestării.

„În fiecare an, Ora Pământului oferă oamenilor din toată lumea oportunitatea de a-și arăta grija față de natură și de a înțelege importanța vitală a acesteia pentru viața noastră.

De Ora Pământului, stingem lumina și transmitem un mesaj simplu: suntem împreună în această misiune și fiecare dintre noi are un rol important în crearea unui viitor sustenabil!

Acesta este un eveniment global, organizat și susținut în ultima sâmbătă a lunii martie.

Odată cu stingerea luminilor are loc și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale, timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituțiile și unitățile economice.

Mulțumim tuturor pentru participare!   Mulțumim reprezentanților Poliției Naționale, Jandarmeriei, Poliției Locale – din cadrul orașului Titu- pentru implicarea în buna desfășurare a evenimentului!”, a declarat viceprimarul Gabriela Chițu.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!