„ORA MMA” – eveniment la AGER Dojo

Publicitate

Ionuț Parghel
ORA MMA – eveniment la sfârșitul acestei săptămâni în cadrul AGER Dojo. Asprul antrenament va avea loc sâmbătă, la Valea Șipotului și poate dura până la trei sau cinci ore pentru cursanți. Acesta va fi coordonat de Viorel M. Staicu, fondator și manager al Școlii de Arte Marțiale Mixte AGER, și se va caracteriza prin strictețe și disciplină de fier. Va fi de la bun început la cote maxime pentru spargerea barierelor fizice, cât și mentale, unde termeni precum “nu pot”, “e greu”, “nu știu dacă reușesc” vor fi eliminați încă de la primele secunde ale antrenamentului. Ajuns la a treia ediție, cursul-eveniment este un antrenament de autoapărare, iar conform tematicii de arte marțiale mixte AGER, acesta are următoarele teme:

  • Disciplina – focul purificator care șlefuiește autocontrolul și caracterul: antrenamentul în echipă, care întărește relația interumană și ajută să ne autodepășim prin concurență constructivă;
  • Gimnastica de încălzire – pentru dezvoltarea mobilității articulațiilor și a mușchiilor pentru dezvoltarea impulsurilor neuromusculare, a coordonării motorii;
  • Școala căderii – ne ajută să evităm coliziunea dură în aproape orice contact cu solul;
  • Autoapărare – lovituri de brațe și picioare, cât și blocajele corespunzătoare pentru autoapărare împotriva lor; dezechilibrări și proiectări pentru ducerea adversarului la sol și imobilizarea lui prin fixări, folosind sistemul de pârghii;
  • Program de forță – pentru întărirea musculaturii, pentru dezvoltarea sistemului cardiopulmonar și pentru spargerea barierelor mentale “nu pot/ nu sunt în stare/ este greu/ nu știu dacă o să reușesc”.

Așa cum se știe viața pe pământ nu este roză, iar greutățile există la tot pasul: calamități naturale, accidente din vina noastră sau din vina altora, jafuri, agresiuni sexuale, bătăi, etc. De aceea este necesar să fim pregătiți tot timpul. Având un trup rezistent și puternic cu un spirit de luptător echilibrat, viața în sine va fi mult mai ușoară. Iar un motto în acest sens, afișat de Viorel M. Staicu ar fi: “Mai bine un luptător într-o grădină decât grădinar într-o luptă”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!