OMS recomandă ridicarea restricțiilor de călătorie. “Acestea nu oferă o valoare adăugată şi contribuie în continuare la stresul social şi economic trăit de state”

6
Publicitate

Organizația Mondială a Sănătății recomandă “ridicarea sau relaxarea interdicţiilor legate de călătorii, pentru că acestea nu oferă o valoare adăugată şi contribuie în continuare la stresul social şi economic trăit de state”. De asemenea, măsurile legate de călătorii (măşti, testare, izolare/carantină, vaccinare) ar trebui să se bazeze pe evaluările riscurilor şi trebuie să se evite cât mai mult necesitatea oamenilor de a cheltui foarte mulți bani pentru asigurarea acestora, scrie Dcnews.ro.

Totodată, OMS recomandă să nu li se ceară călătorilor care merg în alte ţări dovada vaccinării, considerându-se că această măsură este una excesivă. S-a stabilit că statele ar trebui să aibă o abordare bazată pe riscuri, pentru facilitarea călătoriilor internaţionale, prin ridicarea sau modificarea măsurilor cum ar fi testarea şi carantina, a transmis Organizația Mondială a Sănătății.

O dată cu aceste noi recomandări, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a declarat că pandemie încă nu s-a sfârșit și că varianta Omicron nu este mai slabă decât celelalte tulpini ale Coronavirusului.

“Omicron continuă să se răspândească pe planetă (…) Nu vă păcăliţi, Omicron provoacă spitalizări şi decese, şi chiar cazurile mai puţin grave sufocă sistemele de sănătate! (…) Această pandemie este departe de a se fi terminat şi, ţinând cont de creşterea incredibilă a Omicron în lume, este probabil să apară noi variante ale coronavirusului SARS-CoV-2.”, a atenţionat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, la o conferinţă de presă la Geneva, potrivit Dcnews.ro.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!