O nouă parcare a fost amenajată în municipiul Târgoviște. Vezi în ce zonă

Publicitate

Administrația municipiului Târgoviște desfășoară constant lucrări de reamenajare a spațiilor destinate parcării autovehiculelor. La sfârșitul săptămânii trecute, a fost finalizată o nouă parcare pe raza orașului, fiind vorba de cea din zona terenurilor de tenis din Parcul Chindia.

Totodată, investiția reprezintă o primă etapă a unui proiect amplu care include reabilitarea Parcului Chindia, un simbol al urbei. Implementată cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, aceasta a inclus turnarea unui covor asfaltic, lucrări de refacere a trotuarelor și a aleilor pietonale,  lucrări de preluare a apelor pluviale și de întreținere a spațiului verde.

“Parcarea din zona terenurilor de tenis din Parcul Chindia a fost finalizată. Investiția reprezintă prima etapă a unui proiect mai amplu care include reabiltarea întregului parc, cu ajutorul fondurilor europene, dar și realizarea unei parcări generoase și a unui nou acces în parc dinspre strada Cornel Popa, în zona noii pasarele”, a transmis Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!