O nouă față pentru COS Târgoviște după ce a fost readus la viață! Daniel Blaga, deputat: „COS devine încet, dar sigur un exemplu de succes la nivel național”

Publicitate

„O poveste despre reziliență: COS Târgoviște!” este titlul unei scurte istorii prezentate de deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga, pentru a readuce în atenție salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște, petrecută anul acesta, în urma a opt ani de insolvență și mai mult de un an de inactivitate a fostului colos al oțelului din orașul reședință de județ.

”O promisiune electorală a actualei Coaliții de Guvernare PSDNL ce nu se dorea a fi onorată niciodată. O încercare de a arunca responsabilitatea pe USR, imediat ce alegerile s-au încheiat și tăierile de panglici nu mai puteau fi surprinse de camere și blitz-uri. O presiune constantă pusă prin interpuși și o dorință de a «căpușa» prin naționalizare o altă companie «fanion» a României. Din fericire, nu am cedat. O mână de oameni care, deși nu promiseseră și nu-și asumaseră salvarea unui combinat ce părea aproape imposibil de salvat în sensul adevărat al cuvântului, au ales să muncească neîntrerupt pentru a găsi o soluție. Pentru oameni. Pentru Dâmbovița. Pentru conservarea unui simbol local și nu numai. Azi, la mai puțin de 2 ani distanță, pregătirile sunt în toi pentru repornire, iar primele investiții majore în mentenanță au fost deja făcute.

Azi, la mai puțin de 2 ani distanță, regăsim la COS din nou o mulțime de angajați, alături de un plan de business cu enorm de multe perspective. Nu-mi doresc să spun mai multe, COS trebuie să decidă cum va dori să comunice cu voi și către voi fiecare pas de acum încolo.

Au oameni profesioniști, extrem de capabili să o facă. Vreau să spun doar atât: se poate! Pentru că dincolo de piedici și de fake-news-uri, atunci când lupți cu altruism, soluțiile nu întârzie să apară.

COS devine încet, dar sigur un exemplu de succes. La nivel național. Un «far» care să «lumineze» calea altor mari companii aflate în dificultate din cauza politicilor păguboase orchestrate de către diverși «demnitari». Companii sărăcite, nu sărace. Exemplul COS poate fi replicat. Trebuie doar să se dorească. Sunt extrem de bucuros că suntem astăzi parte al acestui exemplu. Dâmbovița merita din plin acest lucru”, a transmis parlamentarul dâmbovițean.

Preluat la începutul anului (martie 2022) de gigantul italian Beltrame Grup, Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște a anunțat săptămâna trecută prețul tonei de oțel beton, fiind, în acest moment, singurul producător de oțel-beton cu ciclu complet din România.

Vă reamintim că Grupul AFV Beltrame s-a angajat, la preluarea COS Târgoviște, că va relua producția locală de oțel-beton și va lansa planul de investiții pentru modernizare.

De asemenea, italienii au anunțat că vor construi o unitate nouă de producție, unică în lume, care se va încadra sub limitele de emisii de 50 kg CO2 / tonă de produs si care va conferi României poziția de deschizător de drumuri în această industrie.

Totodată, grupul ar urma să facă la Târgoviște o Oţelărie nouă, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, iar energia folosită la funcţionarea combinatului să fie una verde, obținută cu ajutorul unui parc fotovoltaic.

 

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!