O nouă creștere a cazurilor noi de COVID-19. Primul județ care reintră în scenariul galben

Publicitate

O nouă creștere a cazurilor noi de COVID-19 la nivel național, dar și în Dâmbovița și primul județ care reintră în scenariul galben!

În ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, s-au înregistrat 6.036 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 114 mai mult decât în ziua anterioară.

Și în Dâmbovița, numărul raportat astăzi (83) este mai mare decât ieri (77), iar rata de incidență a crescut de la 0,55 la 0,62.

Clujul este primul județ care, în acest val nou de infectări, a reintrat în scenariul galben cu o rată de incidență de 2,13.

Numărul deceselor este mai mic față de intervalul precedent de raportare. În ultimele 24 de ore, 26 de persoane au pierdut lupta cu boala. Până astăzi, 58.997 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Și în București, rata de incidenţă COVID-19 continuă să crească de la o zi la alta. Astăzi aceasta a fost de 1,76 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare de 1,42 la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!