O listă întreagă de probleme dâmbovițene, în atenția premierului

Publicitate

Vizita premierului Viorica Dăncilă în Dâmbovița a fost un maraton de întâlniri ce au avut loc la şantierul Arctic de la Ulmi – cu reprezentanţii fabricilor Arctic, KabluTronic, Mefa, Telas, AKIM- Curent Metal, apoi la SC Nimet SA şi la Arhiepiscopia Târgoviştei.

Cu mențiunea că programul anunțat inițial a fost modificat, vizita s-a încheiat la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, unde, alături de autorități locale și județene, parlamentarii și primarii din Dâmbovița, au participat oameni de afaceri și șefii instituțiilor de stat.

Premierului i-au fost aduse în atenţie principalele obiective de interes ale judeţului şi anume: problema calamităţilor, importanţa realizării proiectelor aferente DN 7 şi DN 71, importanţa continuării lucrărilor la Universitatea Valahia din Târgovişte, precum şi proiectele de dezvoltare din zona fostei unităţi militare de la gara Târgovişte.

Senatorul Adrian Ţuţuianu a adus în atenție următoarele aspecte: „Cred că este necesar şi sunt convins că vom găsi soluţii să sprijinim aceste familii, care sunt la acest moment sinistrate la Văleni Dâmboviţa. Mai avem şi alte localităţi cu probleme, cum ar fi Malu cu Flori, Bezdeadul, Glodeniul, Vişineştiul şi altele… Un al doilea subiect indicat şi astăzi de oamenii de afaceri din judeţ priveşte două drumuri naţionale, DN7 Bâldana-Titu-Găeşti-Topoloveni-Piteşti, extindere la 4 benzi, drum pe care România l-a promis în 2017 investitorilor de la Renault. Rugămintea noastră este să ne ajutaţi să trecem cât mai repede la proiectarea şi execuţia acestui tronson… De asemenea, foarte important este să modernizăm DN 71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia. Am stat foarte mult, aproape un an, după avizul de mediu, sperăm să-l obţinem luna aceasta… Acest drum va însemna relansarea industrială a judeţului Dâmboviţa. Modernizarea este utilă şi din perspectiva unei căi alternative pentru Valea Prahovei.”

Prim-ministrul şi-a arătat întreaga disponibilitate pentru sprijinirea proiectelor de dezvoltare locală şi a reiterat ideea unei bune colaborări interinstituţionale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!