O gravidă de 36 de ani a murit la Craiova, în salonul izolator. Femeia era infectată cu COVID-19

Situație tragică în județul Dolj. O femeie gravidă, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Băilești, și copilul ei nenăscut au murit vineri de dimineață, după ce aceasta s-a infectat cu COVID-19. Ea avea temperatură și respira greu. Medicii s-au chinuit o noapte întreagă pentru a o salva.

Femeia a fost transferată inițial de la Băilești la Filantropia – Maternitate însă pentru că se simțea foarte rău a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Craiova.

Femeia a ajuns la spital joi și a fost pusă să stea în staționar o noapte întreagă, fiind transferată abia în această dimineață la Terapie Intensivă, acolo unde starea ei de sănătate s-a deteriorat foarte repede.

Pentru că pacienta avea temperatură și dificultăți în respirație, saturația în oxigen fiind sub 80 de unități, i s-au prelevat probe pentru efectuarea testului SARS-CoV-2. În acest timp a fost plasată într-un salon izolator, în așteptarea rezultatului. Vineri de dimineață, în jurul orei 10.00, femeia, care avea o sarcină la termen, și urma să  nască, a intrat în stop cardio-respirator și, din păcate, nu a mai putut fi salvată nici ea, nici bebelușul nenăscut.

Autoritățile au dispus o anchetă pentru a afla motivele pentru care femeia însărcinată a fost lăsată să stea o noapte întreagă în staționar.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!