O fotografie cu un bărbat care-și transporta copiii în portbagaj a ajuns virală pe internet. La ce pericole au fost expuși cei mici

Publicitate

O poză cu un bărbat care-și transporta copiii în portbagaj a ajuns virală pe internet, după ce Poliția Română a postat pe Facebook descoperirea făcută de în urma unui control în trafic, alături pe mesajul: “Luați această imagine ca exemplu de AȘA NU. Un copil nu este un bagaj pe care să îl așezi în mașină, după ce ai terminat cumpărăturile! Locul unui copil este într-un scaun special, care trebuie să fie montat pe bancheta din spate”.

În urma celor apărute, specialistul în conducere defensivă, Titi Aur, a vorbit despre pericolele la care sunt expuși cei mici în momentul în care părinții fac apel la astfel de practici neconvenționale. Acesta spune că majoritatea șoferilor ignoră pericolele la care ar putea fi expuși, atât ei, cât și pasagerii mașinii:

“Ştim că, pentru copii, până ajung la 12-13 ani şi înălţimea de 140 cm, mult mai sigur este să fie în scăunelul de copii. Până la 3 ani să meargă cu spatele către faţă, abia apoi cu faţa spre bordul maşinii, dar şi cu centură. Când ajungem să punem copiii liberi pe bancheta din spate, eu cred că nu conştientizăm pericolul. Când îi punem în portbagaj şi le acceptăm tot felul de mofturi, sau mai rău, dacă e moftul adultului să îi pună acolo ca să se distreze, nu înseamnă decât un risc total asumat.”, a declarat Titi Aur, potrivit Dcnews.ro.

Acesta spune că astfel de părinți trăiesc doar cu impresia că sunt responsabili și urmăresc să-i distreze cât mai mult pe cei mici. Din păcate, în trafic se poate întâmpla oricând ceva ce nu a fost calculat. Poate un șofer neatent care scapă volanul de sub control. Părintele pune frână bruscă, iar cei mici, care nu sunt nici măcar pe bancheta din spate, pot fi grav răniți, a declarat acesta, conform Dcnews.ro.

Sursa foto: Poliția Română

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!