O clinică medicală suspendă gratuitatea pentru refugiații din Ucraina! „Cei care au apelat la serviciile noastre au făcut-o gratuit din mașini de lux cu scopul de a tranzita țara”

Publicitate

OK Medical suspendă gratuitatea pentru pacienții ucraineni, motivul fiind un mesaj mai puțin înțeles: “Majoritatea cetățenilor ucraineni care au apelat gratuit la serviciile noastre au făcut-o din mașini de lux cu scopul de a tranzita țara, nu ca măsură de control sau prevenție”.

Mesajul a fost postat pe pagina de Facebook a organizației medicale, acolo unde s-a atras atenția asupra faptului că este bine ca oamenii din jurul nostru să fie protejați, iar ajutorul să fie oferit doar celor care au cu adevărat nevoie de el.

“De la începutul conflictului în Ucraina, în România s-au stins mai mulți oameni ca urmare a infecției cu Covid-19, decât civili în acea zonă de conflict”, a scris Ok Medical pe pagina de socializare.

De asemenea, tot în mediul online Ok Medical a atras atenția asupra faptului că aceste informații trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni, pentru ca aceștia să știe că pe primul loc în lista priorităților se află chiar ei, iar apoi alte tipuri de probleme.

“Toate rudele de gradul 1 ale persoanelor decedate din cauza infecției cu Covid-19 începând cu data de 1 ianuarie 2022, beneficiază de analize GRATUITE și de asigurare medicală privată de sănătate valabilă 6 luni la toți furnizorii privați de servicii medicale de pe teritoriul României.
Suntem conștienți că acest comunicat nu este în trendul interesului media”, mai transmite Ok Medical pe pagina de Facebook.
Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!