O bătrână din Dâmbovița a ajuns la spital după ce a fost lovită de o mașină! Șoferul se afla sub influența alcoolului

Publicitate

O bătrână de 70 de ani, din Brăteștii de Jos, a fost transportată la spital, duminică după-amiază, după ce a fost lovită o mașină. La volanul autoturismului implicat în accident se afla un tânăr, de 24 de ani, din satul Cazaci, comuna Nucet. Acesta se pare că s-ar fi urcat la volan după ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.  Accidentul a avut loc pe raza satului Brăteștii di Jos.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor
producerii evenimentului și dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.

„La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 17:25, polițiștii din cadrul Biroului Rutier
Târgoviște au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 24 de ani, din Cazaci, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe drumul județean 722, în Brăteștii de Jos, moment în care ar fi acroșat și accidentat o femeie, pieton, de 70 de ani, din localitate.

În urma evenimentului, femeia a fost rănită, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, pietonul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!