O adolescentă de 17 ani și-a omorât fratele după ce a condus drogată și a făcut accident

Publicitate

Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident îngrozitor. Autoturismul, condus de sora sa de 17, care nu avea permis de conducere, a ieșit de pe carosabil, a intrat într-un stâlp, iar  s-a oprit pe un spațiu verde.  La sosirea echipajelor medicale, tânărul a fost declarat mort, iar șoferița a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Accidentul îngrozitor a avut loc luni seara în orașul Brăila.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost unul negativ. În schimb, potrivit ultimelor informații, se pare că șoferița de 17 ani, care se afla la volanul mașinii în momentul producerii accidentului, ar fi consumat substanțe psihoactive.

”În această seară, în jurul orei 21:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apeluri 112 cu privire la faptul că pe Șoseaua Baldovinești, în zona podului Apollo din municipiu ar fi avut loc un accident rutier. Din primele cercetări, se pare că o tânără, în vârstă de 17 ani, din Brăila, ar fi condus un autovehicul pe Șoseaua Baldovinești, dinspre strada Comuna din Paris către Bulevardul Dorobanților, iar la urcarea pe pod, ar fi pierdut controlul volanului, ar fi acroșat un stâlp situat pe partea dreaptă a sensului de deplasare după care s-a oprit pe spațiul verde.

În urma evenimentului, la fața locului, pe trotuar, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 16 ani, din Brăila, care a fost declarat decedat de echipajul medical, iar șoferița a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În prezent, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au precizat polițiștii brăileni, potrivit obiectivbr.ro. 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!