Noul an școlar începe și cu nou înființata Poliție de siguranță școlară

Publicitate

Odată cu debutul anului școlar, în contextul pandemiei de COVID-19 și al noilor condiții în care se vor desfășura cursurile, își începe activitatea și nou înființata Poliție Siguranță Școlară.

Potrivit unui comunicat al MAI, începând de luni, 14 septembrie 2020, polițiștii de la siguranța școlară își vor începe misiunile pentru protejarea elevilor.

Aceștia vor acționa împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și Poliției Române, precum și cu alte instituții și organizații neguvernamentale, într-un efort conjugat, în scopul creării unui mediu sigur atât pentru elevi, cât și pentru personalul din învățământ și implicit pentru societate.

Polițiștii de la siguranță școlară vor dezvolta parteneriatul poliție-școală-comunitate, în vederea realizării unui proces educațional antiinfracțional și antivictimal.

”Începând cu acest an școlar, odată cu crearea acestei structuri specializate, în mediul școlar va exista o prezență mult mai mare și mai activă a polițiștilor.

De asemenea, o mai bună interacțiune cu elevi, cu familiile acestora și cu profesorii, precum și cunoașterea caracteristicilor socio-demografice din zona unităților de învățământ vor ajuta la prevenirea bullying-ului și a faptelor antisociale”, se mai precizează în comunicatul MAI.

Vă reamintim că marți, 8 septembrie, ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat că a semnat ordinul pentru înființarea Direcției pentru Siguranța Școlară în cadrul Poliției Române, iar din noua structură vor face parte 270 de polițiști.

„Poliția Siguranța Școlară va fi formată dintr-un număr de 270 de polițiști, organizați la nivelul IGPR, a DGPMB și a inspectoratelor de poliție din fiecare județ. Poliția Siguranța Școlară va avea o subordonare centrală, iar obiectul ei de activitate este strict legat de asigurarea protecției și siguranței elevilor, cât și a cadrelor didactice. Noua structură va preveni și combate violența în școală, cu accent pe fenomenul de bullying și a actelor de violență între elevi în interiorul școlii, cât și în proximitatea acestora”, a declarat Marcel Vela.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!