Noua conducere a Universității „Valahia” Târgoviște și-a fixat obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească în următorii patru ani

Publicitate

Prima conferință de presă a noii conduceri a Universității Valahia din Târgoviște! La întâlnirea la care au fost expuse principalele idei de dezvoltare pentru mandatul 2024-2029 au participat rectorul UVT, Corneliu Sălișteanu, președintele Senatului universitar, conf. univ. dr. Claudia Gilia, conf. univ. dr. ing. Henri George Coandă – prorector Învățământ și asigurarea calității, prof. univ. dr. ing. habil. Daniel Dunea – prorector Cercetare științifică și creație universitară; prof. univ. dr. habil. Florin Radu – prorector Dezvoltare instituțională și relații internaționale și prof. univ. dr. habil. Marian Vîlciu – prorector Probleme sociale și studențești.

Proaspăt ales rector al UVT, Cornel Sălișteanu a prezentat o parte din informațiile cuprinse în programul managerial 2024-2029 cu care și-a convins colegii, intitulat „Deschidere, dinamism, dezvoltare”. Printre acestea se numără: menținerea acreditării instituționale cu „Grad de încredere ridicat”, menținerea acreditării programelor de studii de licență și masterat, înființarea unor programe de studii noi și internaționalizarea programelor de studii de succes, precum și corelarea rapidă a programelor de studii cu cerințele pieței muncii.

Totodată, în vederea creșterii atractivității universității pentru viitorii studenți este necesară crearea unor noi facilități  (înființarea unui Student Café și a unei cantine studențești), dar și finalizarea obiectivelor de investiții din Campus, întrerupte în diverse stadii din diferite motive.

„În ceea ce privește motivarea personalului universității, am propus și aprobat în ședința Senatului universitar promovarea pe post a unui număr de 67 de persoane, care nu au beneficiat de promovare sau trecere pe treaptă superioară în ultimii 10 ani. În ultima parte a intervenției mele am accentuat importanța admiterii la universitatea noastră și am enumerat câteva acțiuni îndreptate către Admiterea 2024”, a declarat rectorul Universității.

Cornel Sălișteanu a explicat ce înseamnă cei 3 D „Deschidere, Dinamism, Dezvoltare” – așa cum și-a intitulat Programul de management și cu care și-a convins colegii să fie votat în această cea mai înaltă funcție academică.

Este vorba despre Deschidere, subliniind că „este necesar ca universitatea noastră să se deschidă sau să se redeschidă către societate, în special către mediul antreprenorial, dar și către instituțiile publice, să stabilim parteneriate solide cu aceștia pentru că menirea noastră este de a crea specialiști, specialiști care să fie ușor absorbiți pe piața muncii, pentru că universitatea nu își permite să facă abstracție de ceea ce este în jurul ei.

Dinamism: dacă am dus lipsă în ultima vreme de ceva, a fost de un ritm susținut al lucrurilor bune. Universitatea noastră în ultimii patru ani se poate mândri cu realizări care sunt importante, însă vrem să intensificăm ritmul realizărilor.

Dezvoltare: pentru că acesta este dezideratul final, și anume să dezvoltăm universitatea și să fim în acord cu toate modificările care au loc pe scena serviciilor educaționale din România, dar și în piața muncii, în cerința pieței muncii, să fim flexibili și ușor adaptabili să răspundem acestor cerințe”.

Subliniind că UVT joacă un rol crucial în coagularea societății și pregătirea tinerilor , președintele Senatului, Claudia Gilia, a subliniat importanța a spus că Universitatea „va promova diversitatea, va promova incluziunea, va încuraja dialogul intercultural și va oferi sprijin academic pentru toți studenții”.

Tot în cursul zilei de astăzi, alături de echipa actuală de prorectori, Cornel Sălișteanu a avut o primă întâlnire cu conducerea executivă a universității din mandatul 2020-2024, și anume fostul rector Laura Gorghiu și foștii prorectori Gabriela Teodorescu, Mircea Duică și Silviu Miloiu.

„Am discutat despre proiectele universității aflate în faza de propunere și cele aflate în faza de derulare, precum și despre alte inițiative începute înainte de preluarea mandatului 2024-2029.

Cu această ocazie le-am transmis colegilor noștri că vom sprijini toate proiectele asumate de către universitate în mandatul 2020-2024 și vom face toate demersurile pentru ca aceste inițiative să se finalizeze cu succes, în beneficiul universității. Le mulțumesc colegilor noștri pentru disponibilitate și pentru bunele intenții în ceea ce privește instituția noastră”, a transmis noul rector la finalul întrevederii.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!