Noi reguli pentru a obține permisul de conducere

Publicitate

Începând din această săptămână există noi reguli pentru a obține permisul de conducere. Președintele Klaus Iohannis  a promulgat, joi, noua lege privind completarea Ordonanței de urgență  a Guvernului nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Actul normativ, inițiat de senatorul USR Cosmin Poteraș, prevede introducerea de cursuri de conducere defensivă și de prim ajutor, atât pentru obținerea permisului de conducere, cât și pentru cei care au permisul suspendat.

Proiectul prevede ca cele două cursuri să fie introduse în cadrul pregătirii teoretice și practice pe care o fac persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obținerea permisului de conducere în următoarele situații:

-obținerea, pentru prima dată, a permisului de conducere;

-beneficierea de reducerea perioadei de suspendare a sancțiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce în ipotezele constatării de către organele competente a săvârșirii de către participantul la trafic a unei fapte contravenționale;

-dispunerea sancțiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce atunci când fapta contravențională se circumscrie fie conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, fie nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţiei din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

-obținerea, după anularea permisului de conducere printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a unui nou permis de conducere.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!