Noi reabilitări în comuna Aninoasa. La Săteni și în zona Mănăstirii VIforâta au demarat lucrări la infrastructură

Publicitate

Noi reabilitări de drumuri în comuna Aninoasa!

Astăzi administrația locală a reușit să remedieze problema de la intersecția străzilor Popa Marin cu Aleea Sinaia (DN71), zonă care deja reprezenta un pericol, mai ales din cauza stării carosabilului ce îngreuna accesul și ieșirea din satul Săteni.

”Chiar dacă procedurile legale sunt destul de stufoase și comunitățile noastre sunt afectate de jocurile politice de nivel înalt, nu cedăm. Ne facem treaba cu determinare și în perioada imediat următoare, veștile bune pentru locuitorii satului Săteni și nu numai, nu vor întârzia să apară”, a declarat primarul comunei, Vlăduț Niculae.

O altă zonă din comună în care se lucrează la infrastrucutră este Mănăstirea Viforâta. În incinta acesteia se lucrează susținut pentru reabilitarea și consolidarea bisericii cu hramul “Sfântul Gheorghe”, însă au început și lucrările de construire a rigolelei de scurgere a apelor pluviale, proiect care va moderniza întreaga zonă și totodată va elimina riscul producerii de inundații.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!