Noi imagini de la stadionul “Eugen Popescu”! Lucrările la arena din Târgoviște sunt în plină desfășurare

Publicitate

Lucrările la stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște sunt în plină desfășurare!

Potrivit unor imagini noi făcute public de administrația târgovișteană se lucrează la fundația de la tribuna nouă,  fundația  pentru instalația de nocturnă, curățare gradene tribuna veche și trasee utilități și montare cămine de canalizare.

“Deși lucrările, din motive obiective, nu s-au desfășurat în ritmul dorit, dacă nu intervine nimic cu adevărat deosebit de natură să afecteze desfășurarea proiectului (dificultăți financiare majore sau obstacole cauzate de pandemie), anul viitor investiția va fi finalizată, iar municipiul Târgoviște va avea, pe lângă baza de antrenament care mâine va fi dată în folosință, o arenă fotbalistică modern, în concordanță cu statutul unei echipe de prima ligă”,  a transmis Cristian Stan, primarul orașului Târgoviștei, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, conform planurilor celor de la Primărie, care finanțează lucrările, reconstrucția/reabilitarea arenei “Eugen Popescu” ar trebui să se termine anul viitor, iar Chindia să poată juca ultima parte a campionatului pe teren propriu.

Chindia Târgoviște nu a mai evoluat pe arena proprie din sezonul 2018-2019, capătul căruia reușea promovarea în Liga 1. Cum stadionul dâmbovițenilor nu respecta normele impuse de LPF, astfel că echipa orașului a fost nevoită să se mute.

Următoarele două meciuri din campionat de pe teren propriu, cele cu FCSB (luni, 2 noiembrie, ora 21.00) și Sepsi  Sfântu Gheorghe, târgoviștenii vor juca la Giurgiu, pe arena “Marin Anastasovici”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!