Negocieri în Guvern – Cum se va putea merge în vacanță în Grecia în 2021

Publicitate

La nivelul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului s-au purtat câteva discuții referitoare la condițiile în care se vor deschide granițele pentru vacanțele în Grecia, condiții bazate în general pe măsuri de protecție necesare în contextul pandemic.

Potrivit Dcnews.ro. reprezentanții ministerului sunt de acord cu deschiderea granițelor, iar ca variantă de protecție, se discută despre necesitatea prezentării unui test negativ de Covid-19, dovadă de test anticorpi Covid sau dovada vaccinului. De asemenea, în vederea oficialilor se află și varianta testului rapid Covid.

Turismul elen urmează să se redeschidă în luna mai, însă nu există informații oficiale în presa românească despre condițiile în care se vor putea face vizite în scopul vacanțelor sau muncii. Cu toate acestea, oficialii Greciei au postat pe rețelele de socializare mesaje care dovedesc că au existat discuții pe această temă cu Claudiu Năsui, scrie Dcnews.ro. 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!