Necaz mare pentru o familie din comuna Mănești în apropierea Crăciunului! Luni de dimineață, locuința acesteia a luat foc. La fața locului, flăcările se manifestau într-o cameră de locuit.
Potrivit ISU Dâmbovița, o persoană a fost evaluată medical de către echipajul SAJ Dâmbovița. După minute bune de luptă cu focul, pompierii au lichidat incendiul, dar în același timp au lucrat și la înlăturarea efectelor negative.
Pentru stingerea incendiului au acționat pompierii Gărzii de Intervenție Voinești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar pompierii Detașamentului Târgoviște, cu o autospecială de stingere.
























