Naționala U20 a României va evolua contra Italiei și Poloniei la Târgoviște! FRF a pus în vânzare biletele

Publicitate

Echipa națională a României U20 va juca din nou la Târgoviște! În această lună, pe 21 și 26 martie, de la ora 18.00, reprezentativa antrenată de Costin Curelea va evolua împotriva Italiei U20 și Poloniei U20, în ultimele partide din această ediție a Elite League U20.

Federația Română de Fotbal a scos deja la vânzare biletele pentru aceste meciuri. Astfel, începând de joi, 29 februarie, biletele pentru cele două partide, ce se vor disputa pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște, sunt disponibile online.

Acestea au prețul general de 10 lei, atât la Tribuna 1, cât la Tribuna a 2-a a stadionului târgoviștean. Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în cele două tribune ale stadionului, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero.

Stadionul „Eugen Popescu” este locul unde naționala U20 a României și-a început, în luna septembrie a anului trecut, parcursul în actualul sezon din Elite League, printr-un joc susținut în compania Cehiei.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!