Municipiul Târgoviște, pe primul loc în Regiunea Sud Muntenia ca valoare a proiectelor europene finalizate

Publicitate

Municipiul Târgoviște, lider autoritar la accesarea de bani europeni în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, alcătuită din 7 județe și aproape 600 de unități administrativ-teritoriale (municipii, orașe, comune).

„La finalizarea Programului Operațional Regional, care reprezintă principalul vehicul european de finanțare, municipiul Târgoviște se află pe un extraordinar loc 1️ în regiune ca valoare a proiectelor europene finalizate, respectiv 290.620.274,76 lei, cu 11 proiecte finalizate, fără a pierde un singur euro, fără proiecte reziliate, nefinalizate sau declarate nefuncționale și cu un singur proiect etapizat.

Suntem pe primul loc, cu o valoare totală a proiectelor finalizate mai mare cu 120.000.000 lei decât a tuturor celorlalte 6 municipii – reședință din regiune, la un loc (Ploiești, Pitești, Slobozia, Giurgiu, Călărași, Alexandria)”, a transmis primarul municipiului, Cristian Daniel Stan.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!