Multipla campioană națională la lupte Georgiana Filip-Paic, un nou mandat în funcția de membru al Biroului Federal al FRL

Publicitate

Georgiana Filip – Paic, cea mai titrată luptătoare dâmbovițeană, are parte de noi motive de bucurie! Începând din această săptămână, multipla campioană națională va continua pentru încă un mandat în funcția de membru al Biroului Federal al Federației Române de Lupte.

“Continuitate! Un nou mandat în funcția de membru al Biroului Federal! Sunt mândră și în același timp recunoscătoare că am rămas în aceeași echipă. Felicitări și mulțumiri celui care ne-a călăuzit pașii și ne-a reunit familia luptelor, domnului președinte Răzvan Pârcălabu. Mulțumesc familiei mele pentru sprijinul necondiționat”, a precizat marea sportivă târgovișteană, după ce a rămas în Biroul Federal.

Georgiana Filip-Paic este sportivă a Clubului Sportiv Târgoviște, antrenor al secției de lupte al Clubului Sportiv Școlar Târgoviște și coordonator al secției de la lupte al Clubului Sportiv Municipal Târgoviște.

Alături de Georgiana, pe posturile de membru în Biroul Federal au mai fost aleși Anton Arghira, Ferenc Gyarmati, Gigi Pambuca, Adrian Dacica, Mircea Doru Dumitrașciuc și Constantin Scuturicicu.

La mijlocul acestei săptămâni, Răzvan Pârcălabu a fost ales în unanimitate ca președinte al Federației Române de Lupte, acesta fiind al treilea mandat consecutiv la șefia forului național de lupte. De asemenea, cele trei locuri de vicepreședinte au fost ocupate de Constantin Borăscu, Alexandru Ballai și Constantin Iancu.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!