Moreni: Se lucrează la amenajarea Centrului de aport voluntar destinat deșeurilor

Publicitate

Primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, a vizitat obiectivul ce are ca denumire Centrul de aport voluntar – CAV, un proiect sută la sută pe fonduri europene, accesat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Acest centru va permite cetățenilor să aducă deșeuri care nu pot fi colectate prin metodele obișnuite «door-to-door», cum ar fi deșeurile reciclabile și biodeșeurile care nu se încadrează în pubelele individuale, deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri vegetale și altele.

În scurt timp vom rezolva problema colectării diferitelor categorii de deșeuri la nivelul municipiului nostru”, a declarat primarul Gabriel Purcaru.

Valoarea proiectului este de 4.558.786,52 lei. Investiția urmărește dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin crearea capacităților de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificare a deșeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!