Momente de panică la meciul Chindia Târgoviște – Viitorul Constanța! Un suporter târgoviştean a avut nevoie de îngrijiri medicale

Publicitate

Ionuț Parghel
Repriza a doua a meciului dintre Chindia Târgoviște – Viitorul Constanța, disputat pe arena “Ilie Oană” din Ploiești, a oferit momente de panică. Unui suporter al formației dâmbovițene i s-a făcut rău în tribune. Publicul din apropierea acestuia a obervat momentul și au strigat către echipajul de pe ambulanță să intervină. Fanul a fost cărat pe brațe până la ieșirea din tribuna stadionului și apoi transportat la ambulanța prezentă la marginea terenului. În acele clipe de panică jocul a fost întrerupt, după care acesta a fost reluat la scurt timp. La disputa cu Viitorul, Chindia a fost susținută de 4 500 de spectatori, un număr cu mult peste așteptările oficialilor roș-albaștrii. Pentru meciul cu Viitorul, conducătorii Chindiei au închiriat Tribuna 0, Tribuna 1 și lojele, iar după ocuparea tuturor locurilor din aceste sectoare, sute de fani au rămas în afara stadionului. Foarte probabil, atmosfera plăcută creată de fanii târgovișteni la partida cu Viitorul îi va duce pe oficialii clubului dâmbovițean la următorul joc de pe teren propriu, cel cu CFR Cluj, să mai închirieze un sector în plus al arenei ploieștene.

Sursă foto: Telekomsport.ro

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!