Personalul Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița a ținut, miercuri, un moment de reculegere în memoria ambulanțierului decedat la Suceava ca urmare a infectării cu coronavirus.
Astăzi, la ora 10.00, au fost pornite sirenele și luminile de pe mașini și angajații au ieșit afară, în fața ambulanțelor. Gestul a fost făcut de către toți ambulanțierii din întreaga țară.
Marți seara, Ministerul Sănătății a confirmat primul deces în urma infectării cu noul virus COVID-19 în rândul personalului medical. Este vorba despre un ambulanțier, în vârstă de 53 de ani, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Conform datelor oficiale bărbatul a prezentat simtomatologie COVID-19 în data de 24 martie. A fost testat și a primit rezultatul pozitiv în data de 30 martie. Acesta a fost internat la domiciliu și nu a acceptat internarea. A decedat la domiciliu, marți, 7 aprilie.
La nivelul județului Dâmbovița există și un bărbat din satul Urziceanca (comuna Ciocănești), șofer la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, care a fost testat de trei ori până acum pentru coronavirus.
În două dintre teste, acesta a ieșit negativ, iar într-unul pozitiv. Bărbatul este internat la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean din Târgoviște și se află sub stricta supraveghere a medicilor până când aceștia vor afla cu certitudine starea sa.