Modernizarea transportul public local târgoviștean, un proiect de succes dovedit de la lună la lună prin numărul din ce în ce mai mare de persoane care aleg transportul în comun pentru condițiile deosebite pe care le oferă.
Peste 136.000 de călători au utilizat autobuzele târgoviștene pe traseele interne în luna noiembrie 2023, fată de aproximativ 89.000 în luna noiembrie a anului trecut, creșterea numărului de călători depășind 50%!
„Cele 21 de autobuze electrice care vor fi achiziționare, plus microbuzele noi care vor intra în dotarea operatorului târgoviștean, marchează o nouă etapă de dezvoltare a acestui serviciu public esențial!
Iată că, atunci când aproape nimeni nu mai credea posibil, în Târgoviște «renaște» transportul public, utilizat acum din ce în ce mai hotărât, atât în oraș, cât și în zona periurbană”, a declarat primarul municipiului, Cristian Stan.
Vă reamintim că, începând cu 1 august a.c., a fost înlocuită întreaga flotă de autobuze și pe cursele externe ale transportatorului târgoviștean (comunele membre ADI CIViTAS, respectiv Ulmi, Șotânga, Lucieni, Dragomirești, Mănești, Răzvad, Doicești, Aninoasa), condițiile oferite fiind la nivel european.