Modernizarea Grădiniței ”Rază de soare” din Târgoviște, primul proiect depus pe axa sa de finanțare

Publicitate

Târgoviștea a depus primul proiect în cadrul Axei prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” din regiunea Sud Muntenia. Prima aplicație din Regiune, depusă de municipiul Târgoviște, este proiectul ce privește reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea Grădiniței cu program Prelungit ”Rază de soare”.

Valoarea totală a cererii de finanțare este de 12.736.052,70 lei, din care 7.781.565,89 lei reprezintă valoarea solicitată din fonduri FEDR și de la bugetul de stat.

Prin Axa prioritară 4 din cadrul POR 2014 – 2020, regiunea Sud Muntenia dispune de fonduri nerambursabile de 201,09 milioane de lei.

Până în prezent, la nivelul regiunii, s-au depus 871 de aplicații în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, prin care potențialii beneficiari au solicitat fonduri nerambursabile europene în valoare totală de peste 4,7 miliarde de lei. Dintre toate cererile depuse prin sistemul electronic MySMIS, până acum s-au semnat contractele de finanțare pentru 254 de proiecte, ce au o valoare totală de aproximativ 1,1 miliarde de lei, din care peste 993 de milioane de lei reprezintă totalul fondurilor nerambursabile solicitate de la Uniunea Europeană și din bugetul de stat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!