Mobilizare după viiturile din munte. Podul spre Horoabele, redat circulației, proiectanții caută soluții urgente pentru refacerea tuturor zonelor afectate

Publicitate

Interes major pentru refacerea urgentă a zonelor din munte, afectate de viitura de pe râul Ialomița, în urma ploilor torențiale din noaptea de 19/20 iulie!

După o analiză la fața locului și convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, a mobilizat proiectanții care, după ce vor face la rândul lor o analiză de specialitate, vor înainta soluția tehnică pentru refacerea drumului distrus de debitul mare al Ialomiței din zona Cheile Tătarului.

”În cel mai scurt timp, vreau să începem lucrările la drumul și podurile afectate de apele râului Ialomița care, din spusele specialiștilor, niciodată nu au fost atât de mari în zona Cheile Tătarului.

În primă fază, trebuie reparate apărările de mal și racordurile pod-rampă care au fost avariate de aluviunile și materialul lemnos aduse de ape, iar zidurile de rambleu din piatră, trebuie consolidate prin refacerea fundațiilor.

În urma acestor lucrări, se poate trece la reconstruirea terasamentului drumului și a întregului sistem rutier”, a declarat șeful administrației județene.

Așa cum dbonline v-a informat deja Festivalul Peștera Padina nu se suspendă, iar Peștera Ialomiței a fost redeschisă. De asemenea, în mai puțin de 24 de ore de la viituri a fost redat circulației podul peste Ialomița spre Cabana Horoabele.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!