Moarte fulgerătoare pe Valea Oltului! Un bolovan desprins de pe versant a zdrobit o mașină. Un bărbat și-a pierdut viața pe loc

Publicitate

Clipe de coșmar pe Valea Oltului, unde o cădere de pietre s-a transformat într-o tragedie. Un bolovan desprins de pe versant a lovit în plin un autoturism care circula pe DN7, în zona Lazaret, provocând moartea unui bărbat de 71 de ani.

Impactul a fost devastator. În autoturism se aflau două persoane. Femeia aflată la volan a reușit să iasă singură din mașină, însă pasagerul a rămas prins între fiarele contorsionate.

Salvatorii au dus o cursă contracronometru pentru extragerea victimei și au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, rănile suferite au fost incompatibile cu viața, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

În urma incidentului, traficul pe DN7 a fost afectat, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care bolovanul s-a desprins de pe versant.

La locul accidentului au fost mobilizate de urgență echipaje ale ISU Sibiu, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD cu medic, o ambulanță SAJ și elicopterul SMURD.

Potrivit polițiștilor sibieni, mașina era condusă de o femeie de 36 de ani, din municipiul Sibiu.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiști rutieri au stabilit faptul că, la km. 240+230m, localitatea Lazaret, o bucată de stâncă a căzut de pe versant peste un autoturism condus spre Sibiu de către o femeie în vârstă de 36 de ani, din municipiul Sibiu.

În autoturism se mai afla un pasager, un sibian în vârstă de 71 de ani, care, din păcate, a decedat din cauza leziunilor suferite. Conducătoarea auto nu a suferit vătămări corporale”, a precizat IPJ Sibiu.

Publicitate