Moarte cumplită pentru o femeie din Dâmbovița! A fost găsită carbonizată într-o anexă gospodărească, distrusă de un incendiu puternic

Publicitate

Sfârșit tragic pentru o femeie de 69 de ani din satul Bădeni, comuna Runcu. Bătrâna a fost găsită carbonizată, după ce anexa gospodărească în care locuia a fost distrusă de flăcări, noaptea trecută.

Incendiul izbucnit la anexa gospodărească s-a întins la acoperișul unei case și la o magazie, aflate în imediata apropiere. După o luptă contracronometru, pompierii militari au reușit să lichideze incendiul violent.

“În cursul nopții trecute, în jurul orei 01.50, echipaje de pompieri de la Garda Fieni și Detașamentul Pucioasa au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în comuna Runcu, sat Bădeni. La locul incendiului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei anexe din gospodărie cu posibilitatea propagării la o locuință învecinată și o altă magazie.

Din nefericire, în interior a fost găsită o femeie de 69 de ani, carbonizată, care a fost scoasă de către pompieri.

Anexa a ars pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați și au fost afectate de flăcări acoperișul unei magazii pe o suprafață de aproximativ 2 metri pătrați și acoperișul unei case pe o suprafață de circa 2 metri pătrați.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul în scurt timp”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!