Mister în cazul morţii studentei de la Medicină. Suicid sau crimă? Ce spune detectivul criminalist Mihai Untaru

Foto: pixabay.com

O fată în vârstă de doar 23 de ani, studentă la Facultatea de Medicină din Iaşi, în anul 5, a fost găsită moartă în pădurea de la Ţicău. Andreea Maria A. locuia cu părinţii şi în unele zile dormea la cămină, la o colegă de facultate. Joia trecută, fata le-a spus părinţilor că pleacă să copieze nişte cursuri, însă nu a mai reveni acasă. A doua zi au început să o caute. Potrivit dcnews.ro, cea care a găsit-o pe tânără a fost colega ei de facultate, care a descoperit-o strangulată, întinsă pe jos, în liziera de lângă pârtia de schi. În jurul gâtului, tânăra ar fi avut înnădite cinci coliere, pe care le-a cumpărat joi, iar în buzunare se aflau, de asemenea, mai multe coliere.

Detectivul criminalist Mihai Untaru, comisar-șef (r), a explicat pentru dcnews.ro care este cel mai mare semn de întrebare în cazul tinerei studente. „În momentul în care ai strâns un asemenea colier, intri în stare de sufocare și nu ai cum să le mai pui și pe celelalte. Trebuie văzut dacă toate cinci coliere erau strânse uniform, pe gât. Dacă erau strânse uniform, pe gât, e clar că e vorba de crimă. Dacă sunt strânse secvențial, avem o problemă”, a declarat comisarul Untaru pentru DC News.
De asemenea, detectivul se întreabă de ce a ales tânăra un astfel de suicid. „De ce a ales genul ăsta de suicid? Avea la îndemână zeci de mii de posibilități. A făcut-o de spectacol? Pentru ce?! Faptul că a ales genul ăsta de suicid e șocant. Merită analizat din punct de vedere psihiatric și psihologic. E un caz mai deosebit tocmai prin modul de operare al actului suicidal”, a mai spus Mihai Untaru, pentru DC News.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!