Ministrul Energiei anunță că România va avea gaze naturale din Marea Neagră, în această vară

Publicitate

În vara 2022, România va avea gaze naturale extrase din Marea Neagră, a anunțat astăzi ministrul Energiei, Virgil Popescu!

Oficialul a precizat că s-au încheiat negocierile cu Exxon, în urma cărora Romgaz va prelua perimetrul Neptun Deep, unde se află zăcămintele de gaze naturale.

Într-o declarație la un post național de televiziune, ministrul Popescu a mai precizat că exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către compania Black Sea Oil and Gas: „Exploatarea gazului din Marea Neagră a început. Practic, cei de la Black Sea Oil and Gas au început în urmă cu doi ani și fac deja teste pentru a introduce gaze în sistemul național de transport. Deci, o să avem în această vară gaze din Marea Neagră în sistemul național de transport. Într-un perimetru mai mic va fi, în momentul în care se va stabiliza producția vom avea un miliard de metri cubi în plus gaze din Marea Neagră.”, a spus ministrul la Prima TV.

Oficialul de la Energie a mai spus că Romgaz va finaliza „în cel mai scurt timp” preluarea perimetrului de zăcăminte Neptun Deep, Romgaz preluând şi tehnologia şi contractele aferente pentru începerea lucrărilor, astfel ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România, a mai spus Virgil Popescu.

Vă reamintim că discuțiile și interesul despre și pentru gazele natural din Europa s-au intensificat în ultima perioadă, în contextual invaziei ruse în Ucraina. Oficialii europeni au subliniat că țările UE trebuie să scape de dependența față de gazele rusești.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!