Microcip implantat în piele, pe post de certificat verde, în Suedia

Publicitate

Câțiva cercetători din Suedia au creat un microcip de câțiva milimetri care poate fi implantat în piele, în locul certificatului verde. Un astfel de implant costă în jur de 100 de euro, scrie Aradon.ro. Invenția, creată de firma tehnologică Dsruptive Subdermals, implică un implant scanabil preprogramat de mărimea unui bob de orez, care poate fi inserat chiar sub piele.

Am un implant de cip în mână și am programat cipul astfel încât să am pașaportul COVID pe cip, iar motivul este că vreau să-l am mereu accesibil. De exemplu, dacă merg la film sau merg la un centru comercial, atunci vor putea să-mi verifice certificatul chiar dacă nu am telefonul meu”, Hannes Sjoblad, director general al Dsruptive Subdermals, potrivit Aradon.ro.

Aceste cipuri nu au baterie, sunt pasive, acestea nu pot indica locația, sunt activate doar când sunt atinse cu smartphone-ul, deci nu pot fi folosite pentru a urmări locația nimănui, mai spune directorul general.

Este ușor să actualizați implantul, puteți folosi o aplicație pe telefon pentru a schimba ceea ce este pe cip. Așa că pot adăuga informații noi pe cip în fiecare zi — ieri a fost profilul meu de Linkedin, azi este certificatul meu COVID, mâine ar putea fi altceva. Sunt convins că această tehnologie este aici pentru a rămâne și ne vom gândi că nu este nimic ciudat să ai un implant în mână”, a încheiat directorul general de la Dsruptive Subdermals.

Numărul persoanelor care au ales acest implant este de peste 6.000. Acest lucru se întâmplă după ce în Suedia au fost adoptate reguli stricte în contextul creșterii numărului de cazuri de Coronavirus, în special prin răspândirea variantei Omicron. O astfel de tehnologie ar ușura situația multor oameni, fiind o practică mult mai accesibilă.

Sursa foto: Aradon.ro.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!