Meteorologii avertizează: Codul Galben de caniculă se prelungește până mâine în Dâmbovița! Sunt vizate și perioade de instabilitate atmosferică

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie a emis două mesaje de atenționare meteo care vizează județul Dâmbovița. Primul dintre acestea are în vedere un Cod Galben de caniculă, valabil în zilele de 4 și 5 august, care vizează fenomene de disconfort termic ridicat.

În sudul și sud-estul țării, disconfortul termic se va accentua și local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Miercuri (4 august) temperaturile maxime se vor situa între 32 și 36 de grade, iar joi (5 august) între 34 și 39 de grade. Minimele termice, în marea lor majoritate, nu vor coborî sub 20 de grade.

Al doilea mesaj are în vedere o atenționare Cod Galben, valabilă în intervalul 04 august, ora 12:00 – 05 august, ora 06:00, care vizează fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…45 l/mp.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!