Mesaj pentru un învățământ greu încercat, transmis din Dâmbovița: Nu procentul de note mari la clasă este un deziderat, ci cum sunt ajutați toți copiii să reușească în viață

Publicitate

Un mesaj analitic, în contextul unui învățământ pandemic, de aproape doi ani, vine din Dâmbovița, de la prof. Gabriela Istrate, fost inspector școlar general adjunct la ISJ Dâmbovița și consilier local.

Profesorul Gabriela Istrate transmite pe contul personal de Facebook un mesaj pentru colegi, subliniind că, în orice condiții se desfășoară, esența educației/învățământului și menirea cadrelor didactice ar trebui să fie aceeași, și anume nu procentul de note mari al clasei, per ansamblu, ci ajutorul oferit fiecărui elev în parte, astfel încât acesta să reușească în viață. Evident, după puterea fiecăruia, pentru că ritmul de învățare este inegal, iar evaluarea unui elev nu se face în funcție de succesele sau performanțele colegilor săi.

”Suntem la final de semestru, într-un efort convergent de finalizare a evaluărilor, de încheiere a mediilor.  Dar cum evaluează profesorul în mod corect performanța fiecărui elev? (Că tot s-a vorbit despre supraevaluare și distorsionarea notelor ca efect al pandemiei și cum acest flux de note mari a generat ajustarea mediei generale pentru acordarea burselor).

Într-o clasă diferențiată, în care copiii au ritmuri inegale de învățare, ei ar trebui să fie evaluați în funcție de criteriile stabilite la începutul anului școlar și nu în raport cu performanța colegilor lor. Fiindcă unul dintre obiectivele majore ale unei săli de clasă diferențiate este de a ajuta toți elevii să reușească! Succesul este definit ca o demonstrație a creșterii fiecărui copil către însușirea unui anumit conținut sau a unei abilități.

De aceea, acum este cel mai bun moment pentru identificarea elevilor expuși la risc și aplicarea de instrumente de management al intervenției, care să asigure readucerea lor pe drumul cel bun. Descoperirea lacunelor în instruire este momentul de început pentru a elimina învățarea neterminată. Eu cred că acesta trebuie să fie dezideratul nostru, nu ce procent de note mari am la clasă, ci cum ajut toți copiii să reușească în viață, după puterea fiecăruia. Să-și contureze o carieră care să-i asigure existența și să îl facă fericit!”, a declarat prof. Gabriela Istrate, fost director al Liceului de Arte ”Bălașa Doamna” din Târgoviște.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!