Astăzi, la sediul Camerei de Comerț Dâmbovița, a fost semnat Protocolul de colaborare între această instituție și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. Este un acord ce marchează începutul unei cooperări strategice în sprijinul educației și dezvoltării competențelor antreprenoriale în rândul elevilor din județ.
Protocolul stabilește cadrul administrativ și operațional pentru implementarea proiectului „Învață de la antreprenori”, un program dedicat elevilor din județul Dâmbovița, care își propune să aducă mediul de afaceri mai aproape de școală.
Proiectul va include prezentări, sesiuni interactive și întâlniri între antreprenori și elevi, în vederea dezvoltării cunoștințelor, a curiozității antreprenoriale și a abilităților profesionale.
Cooperarea prevede formarea unui grup de inițiativă la nivelul județului, identificarea antreprenorilor și managerilor interesați să participe la activități, corelarea acestora cu unitățile de învățământ și organizarea de evenimente tematice în școli.
Prin acest parteneriat, cele două instituții își propun să consolideze legătura dintre mediul educațional și cel economic și să contribuie la formarea unei generații de tineri mai bine pregătiți pentru piața muncii.
Documentul a fost semnat de Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț, Bogdan Pușcaru – vicepreședinte CCIA și, din partea Inspectoratului Școlar Județean de inspectorul școlar general Valentin Stancu.
















